Foto - Talentul nu este suficentAcest articol este destinat oamenilor a caror pasiune e prea mare si a caror perceptie difera cu mult fata de a celor din jur, incat sa mai poata fi intelesi de catre acestia.

De cate ori nu ati auzit vorba: “Tu asta vrei sa faci cu viata ta? Sa fii artist? Revino cu picioarele pe pamant!”. Scriu acest articol inspirandu-ma din cartea lui John C. Maxwell – “Talentul nu este suficient”.

Cand suntem in cautarea unei meserii, primul lucru la care suntem indemnati sa ne gandim sunt banii, ca sa fim siguri ca vom duce o viata confortabila, fara sa avem spaima ca nu vom avea ce manca a doua zi. Pasiunea vine abia pe locul doi. Asa ca majoritatea dintre noi, renuntam la visul nostru pentru ca nu avem beneficiul financiar necesar si optam pentru o meserie care ne-a fost sugerata de catre altcineva, pentru ca “e platita mai bine”. Si aici apare frustarea.

Tot mai des dau de oameni a caror potential este imens, cu diferite pasiuni, dar care lucreaza “pentru altii”; dansatori care lucreaza ca vanzatori, care daca si-ar fi exploatat potentialul, ar fi trait mai bine decat o fac acum, in zona lor de confort si cu sentimentul de nesiguranta ca “nu vor avea cu ce trai din dans”.

Dar de ce ne concentram atat de des pe lucrurile la care nu suntem priceputi fata de cele la chiar suntem buni? Ca sa nu ziceti ca gandirea mea este una idealista, avem la baza studii stiintifice.

Unul dintre studii a fost facut pe 1.500 de persoane, de-a lungul a 20 de ani, realizat de catre autorii Robert J. Kriegel si Louis Patler, care arata ca pasiunea are un impact deosebit asupra carierei unei persoane:

La inceputul studiului oamenii au fost impartiti in Grupul A (83% dintre participanti), compus din oameni ce porneau intro cariera benefica din punct de vedere financiar, care urma sa le permita sa faca tot ceea ce ar fi dorit mai tarziu, si Grupul B (restul de 17%) compus din oameni care isi alesesera o cariera din motivul contrar celor din Grupul A, adica voiau sa faca tot ceea ce le placea si sa se gandeasca la bani mai tarziu. Datele au aratat lucruri uimitoare:

  • Dupa 20 de ani, 101 dintre cele 1.500 de persoane devenisera milionari.

  • Dintre cei 101 de milionari, 100 faceau parte din Grupul B, adica oamenii care alesesera sa faca exact ce le facea placere.

Exista o zicala care contine foarte mult adevar: “Descopera ceea ce ai face cu atata bucurie incat ai lucra si pe gratis si daca te perfectionezi in domeniul respectiv, mai tarziu oamenii te vor plati pentru a face acel lucru”. In acest caz, motto-ul tinut de doctorul Charles Mayo pe peretele din biroul sau este adevarat:”Nu exista distractie mai buna ca munca”.

Adevarul fie spus, exista doua tipuri de oameni pe care-i vei intalni de-a lungul vietii tale si cu

care te vei confrunta pe tema “Ce vreau sa fac cu viata mea”:

  • Piromanii – care te vor ajuta sa pastrezi pasiunea vie

  • Pompierii – care iti vor arunca din cand in cand cate o galeata de apa rece pe fata, sperand sa te faca sa revii cu picioarele pe pamant, folosind fraze de genul: “Nu se incadreaza in buget, Nu esti suficient de.. (destept, talentat, tanar), Cine te crezi?”

Asa ca daca aveti deja o anumita varsta, si credeti ca este prea juvenil sa faceti ceea ce va place (In cazul nostru – dansator, instructor de dans, artist), ganditi-va ca poate asa veti reusi sa obtineti un rezultat neasteptat, si anume beneficii financiare mult mai mari datorita pasiunii, decat daca v-ati angaja intr-un loc unde doar ati fost indemnati de altii.

Cu siguranta, printre cititori se vor afla multi oameni care se vor identifica aici cu cele scrise, nefiind sustinuti la randul lor de catre cei din jur (familie, prieteni, etc) in legatura cu viziunea lor aspura propriului viitor.

Pentru cei care doresc sa cumpere cartea, acum se afla la reducere pe Elefant.ro

Foto - Carte "Talentul nu este suficient"

Acest articol a fost scris in urma interviului luat instructoarei de dans

Rebeca Tomescu  (scoala de dans EVOLUTION).